Mai mult

    Cum a tratat istoria femeile?

    Să fie din cauză că, generalizând, dar adevărat, majoritatea istoriei a fost obținută și scrisă de bărbați? Așa stând lucrurile, că lumea a fost privată de fapte și povești de mare însemnătate, de opere de artă, de momente dificile depășite prin cuvinte și oameni critici, frumos concepute și compuse, de femei!

    Țineți minte

    Haideți să echilibrăm balanța și să discutăm cu dumneavoastră pe parcursul mai multor posturi, o sărbătoare a femeilor dintotdeauna. Să începem prin a călători înapoi în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, când lumea europeană abia începea să se bucure de calitățile lirice ale acestui sonet. Această tehnică de compoziție fusese inventată la începutul secolului de sicilianul Jacopo da Lentini și se transformase rapid în forma poetică ideală, care avea să fie imitată în curând în toată Europa.

    Din Sicilia ne îndreptăm spre nord, spre Florența, unde s-a născut și a trăit La Compiuta Donzella. Știm atât de puține lucruri despre ea și nu este sigur că Compiuta Donzella era numele ei; ar fi putut fi un pseudonim care însemna Domnișoara împlinită. Dar această femeie știa să compună; descrisă de oamenii care îi cunoșteau meseria ca fiind o poetă delicată, dar intensă. Unii o numeau chiar Sibila Divină!

      Cum să nu cedezi după o despărțire?

    Notă finală

    Cea mai cunoscută lucrare a sa care a supraviețuit secolelor se intitulează "A la stagion che il mondo foglia e fiora" (În anotimpul în care lumea înflorește și înflorește) și arată un scriitor de un rafinament și o precizie excelente, ale cărui versuri curg cu o melodie și o armonie excelente. Opera ei reflectă limbajul poeziei lirice care se atingea în Toscana secolului al XIII-lea și strigătul unei femei care era forțată de tatăl ei să se căsătorească fără dragoste.

    În mod tragic, astfel de lacrimi de frică și durere cad și astăzi din ochii mai multor fete din această lume imperfectă! Și fiecare fecioară trăiește în bucurie. Personal, mizeriile și lacrimile abundă. Vrea să-mi dea forțat un soț. Ca să nu mă bucure nici floarea, nici frunza. O poezie care începe cu promisiunea bucuriei și a iubirii devine o lamentație personală de disperare. Durerea și tristețea ei au determinat scrierea fermecătoarei bucăți de poezie, precum și faptul că cuvintele ei sună la fel de adevărat acum ca și acum vreo șapte sute de ani.

    Idei

    Articole conexe